Adresa de e-mail:
teodoracoloja@yahoo.com
Adresa poştală:
sat Buteni nr. 275, com. Buteni, jud. Arad, cod 317065
Telefon:
0749 801 508; 0257 320 044; 0747 827 376; 0740 308 297
CV
literar
Debutul literar în februarie 2018, prin publicarea volumului de
poezii „Portret de autor“ (editura Grinta, Cluj-Napoca), din
colecţia „eCreator“, lansat în cadrul unor evenimente organizate
la Bucureşti, în 2 şi 3 februarie, în colaborare cu editurile
Detectiv Literar (la sediul editurii) şi Direcţia 9 (la
restaurantul Trafalgar Pub).
Am
apărut cu trei poezii în numărul din ianuarie 2018 al revistei
Iancule Mare, editată de Asociaţia Avram Iancu, filiala
Cluj-Napoca.
Am
publicat în revista Contraste culturale şi antologia
literară Ut sis populis — Să fim oameni, sub atenta
îndrumare a distinsei doamne prof. Izabela Tănasă, sub egida
editurii „Contraste culturale“ din Giurgiu.
Am
participat în următoarele antologii apărute la editura „eCreator”,
realizate de Ioan Romeo Roşiianu din Baia Mare:
• Lacrima dragostei 1
• Ateliere în paragine 1
• Punte peste ani
• Anotimpurile Cuvintelor: „Primăvara
cuvintelor”
„Vara
cuvintelor”
„Toamna
cuvintelor”
„Iarna
cuvintelor”
Am
publicat în antologia Literatura din călimară, vol. 3,
antologatori: Mariana Petrache şi Stela Cheregi, în antologia
Evadaţi din zăpadă, antologator: Florin Cezar Călin, şi în
antologia Limba noastră cea română — Starpress 2018,
antologator: Ligya Diaconescu
Am
obţinut menţiune la concursul de creaţie literară „Lucian Blaga“
din Lancrăm-Sebeş (Alba) şi am mai participat la concursul
„Tudor Arghezi“ din Târgu-Cărbuneşti (Gorj), ambele în anul
2017.
Premiile obţinute în 2018:
• premiul revistei Discobolul (Alba Iulia) la
ediția din 2018 al concursului „Lucian Blaga“
• menţiune la concursul „Centenarul Unirii” al Revistei
STARPRESS, cu participarea în două antologii: Limba
noastră cea frumoasă, volumul pentru România şi volumul
pentru străinătate, implicând poeţi din Anglia, Germania,
Franţa, Spania şi Toronto (Canada), de unde vin cei mai mulţi
scriitori care cer publicarea acestor antologii.
• menţiune la concursul „Eroul din familia mea” organizat
de Liga de Marină Navală din Mangalia (jud. Constanţa)
Activitate cultural-artistică în următoarele societăţi
culturale:
•
Fundaţia Culturală „Cetate Durgheu“
•
Asociaţia Culturală „Avram Iancu“
•
Asociaţia Culturală „Pro România“
•
Asociaţia Culturală „Cultul Regina Maria“
•
Asociaţia Culturală „Menumorut“
•
Asociaţia Culturală „Vatra Românească“
•
Asociaţia Culturală „Amicii Regelui Mihai“
Activitate cultural-artistică religioasă în cadrul Bisericii
Ortodoxe Române, cu precădere Biserica cu Lună din Oradea, cu
implicare totală inclusiv în organizarea şi managuirea
activităţilor respective.
__________________________________________________________________________
Recenzii:
Teodora Cosmina Coloja şi poezia căutării şi regăsirii
Volumul de debut al poetei Teodora Cosmina Coloja relevă-n
primul rând un spirit profund religios, un condeier care
întoarce prinosul de sensibilitate şi trăire în tinda bisericii,
adică exact acolo unde s-a salvat, conservat şi împlinit limba
şi spiritualitatea acestui neam.
Într-o lume a libertăţilor prost înţelese, mesajul ei este cu
atât mai temerar cu cât numai a scrie poezie poate fi demodat în
zilele noastre.
Ea-şi asuma crucea expunerii sociale, îmbracă haina
neînţelegerii şi, din dosul unei mistici de tip blagian provoacă
toate corespondenţele cosmice în actul artistic, unul în care
mizează nemijlocit pe disponibilităţile verbului poetic.
Sistemul ei de echivalenţe este alcătuit îndeosebi din cer,
divinitate, apă, stele, pământ, fiecare în parte învestit cu
valenţe spectaculoase şi împins până la marginea devenirii unei
adevărate teme poetice în sine.
E
uşor de perceput, în asemenea condiţii un enunţ liric care evită
podoabele şi împodobirile inutile, cuvintele de prisos şi
umplutură fiind evitate, fapt ce vorbeşte de-o nativitate care-i
îngăduie să-şi însuşească doar atributele propriei poezii, prin
substanţa ideilor.
Peste tot este căutare de sensuri, explorări ale necunoscutului
dezvăluit lectorului transformat în complice la actul artistic,
pas cu pas pus în situaşia de-a constata că după partea de
început a cărţii caracterul de rostire poetică se accentuează în
versuri de-o spectaculoasă prospeţime.
Discursul poetic al Teodorei Cosmina Coloja are substanţă, este
coerent şi ritmat şi, mai mult decât orice, o anume
spectaculozitate cu accente lirice evident vibrante ce vin din
străfunduri, etichetata aceasta străbătând ca un fir roşu o
carte în care cred, un debut demn de salutat într-o lume a
experimentelor literare şi a căutărilor care scuza lipsa de
talent sau amatorismul.
Ea
munceşte mult pe text şi această muncă rodeşte acum, fiind
vizibile raportările la real, deşi tema predilectă este relaţia
cu Divinitatea, cu Înaltul, cu Cerul, locul identificat ca fiind
soluţia nemijlocită pentru tot şi toate.
Din
acest motiv, în această carte se configurează un discurs
original care conturează un talent indiscutabil, de profundă
elocvenţă plastică, unul în măsură să exprime, într-un pur
limbaj poetic, dar în neşlefuit, trăiri de substanţială
intensitate.
Teodora Cosmina Coloja depăşeşte unele tensiuni inerente
începutului de drum în această aventură reală a creaţiei prin
supunerea trăirilor la un echilibru care, perceput ca un reflex
necondiţionat al implicării în real tinde să atingă întregul
armonios din perspectiva frumuseţii pure.
Dintr-o altă vedere însă, avem între aceste coperţi poeme cât o
destănuire, o închinare evidentă, chiar o renunţare la propriile
viziuni, dorinţe şi aspiraţii în favoarea deciziei şi vrerii
divine.
Din
acest punct de vedere vocea ei se singularizează cumva în
peisajul actual al căutărilor, iar ceea ce poete părea pueril în
afara emoţiei credinţei capătă valenţe excepţionale, reuşind
uşor să contureze o adevărată poetică a stării eului personal,
unul văzut acum ca eu general tocmai datorită emoţiilor comune
trăite şi identificate de fiecare creştin.
Din
acest motiv climatul liric către care ne împinge este unul cald,
afectiv, iar ideile şi sentimentele astfel declanşate ne
introduc sau reclădesc atmosfera slujbei din bisericile joase,
în care îl simţi pe Dumnezeu la numai o respiraţie distanţă.
Aşadar, cu versuri astfel investite emoţional Teodora Cosmina
Coloja lărgeşte aria de contraste, iar cu un limbaj aparent
simplu şi comun, familiar, pe care şi-l îngăduie în limitele
actualei sale cunoaşteri poetice, iar această arie devine
temelia pentru o poezie cu un mesaj propriu, singular,
particular, pentru o poezie realmente însufleţită şi susţinută
de interogaţia care-i îngăduie şi-i fluidizează comunicarea.
Poezia ca destăinuire, ca şi confesiune face din cartea
Portret de autor una în care versul îşi menţine starea
lirică vibrantă, tuşele groase fiind trasate de atitudinea şi
reflexele meditative, toate izvorâte din acea uşor perceptibilă
contemplare lucidă a lumii, a spaţiului şi timpului, a tot ceea
ce este creat, a existenţei dramatice a lumii.
În
acest volum ea îşi grefează imaginaţia şi trăirea peste
elementele naturii, peste cele care odată stârnite, se amestecă
între ele până la contopire, ideea că avem de-a face cu un poet
solar amprentând spaţiul şi respiraţia poemelor.
Ea
impregnează această stare scriiturii sale în toate formele
materiei despre care vorbeşte, îngăduind revărsări spectaculoase
peste obiecte şi fiinţe, ca o adevărată ofrandă adusă Creaţiei
şi Creatorului acesteia, în fapt tema şi teza predilectă a
cărţii cu care ne provoacă.
Ioan Romeo Roşiianu
__________________________________________________________________________
Cinstite Cititorule,
Am
bucuria a vă aduce un debut şi pentru mine, a-mi fi alături de
un poet care prinde pofta cărţii ce să-i presare numele-n
copertă este un act de o profundă dăruire. Nu este musai să te
ştii cu cel ce încearcă, dar este musai să-i sorbi fiece
vocabulă, să-i prinzi trăirile-n propria simţire. Teodora Coloja
intră cu putere în debut, din chiar titlul ales, Portret de
autor, iar personal am avut o tresărire încă din atinsul
cărţii de lucru. Am stăpânit în mine orice pornire şi am
convenit, din mine, că un act de curaj trebuie atent detaliat.
Botezătorul striga-n gura mare contemporanilor săi să ia sama la
securea înfiptă în rădăcina pomului, iar eu am făcut din asta un
important reper al vieţii mele, dar şi al activităţii poetice şi
de editură.
Am
apreciat din start curajul Teodorei Coloja şi vreau să aduc acum
câteva însemnări care să deschidă gustul lecturii. Portret de
autor pleacă la drum cu un poem denumit „Sunt rugă“, din
care se proiectează conceptul poetic al cărţii. Şi Teodora
pleacă „în vers duios ce-ţi cântă-n taină“, accentuează
apoi prin „Ruga-mi spune cine sunt“ şi ni se dezvăluie de
„inimă curăţată-n plâns“ şi nu doar atât; conceptul
poetic prinde religiozitate prin „Sunt eu, dalbă mănăstire“,
deci iată cât de multă curăţie în simţirea proprie, versul
ridicând piscul accepţiei. Ne-ntoarce-n firescul omenesc prin
„Coala albă de hârtie“, dar cu câtă uşurinţă saltă metafora
prin „Face timpul să oprească în tăcere“ şi să nu vă
întrebaţi de ce, oricum, pentru că poeta ce dintr-un nevăzut
prezent diapazon cere „să sfărâm / Lacrima din negru gând“,
de unde ni se prelinge, pur şi simplu, prin „Şoptite sunt
lacrimi de vânt“, din care, cu curaj de neoprit, „Eu sunt
candelă în noapte“ şi, ca să ne fie şi mai clară intenţia,
„Sălăşluind în mine“!
Pe
Om, Teodora îl descoperă „mântuind suflet“, apoi, o vedem
cum din „Viaţa mea pustie“ transcende-n „Vie
Liturghie-n dimineaţă“ şi o face „Strivind durerea“
peste „Piatra inimii din pământ“. Poeta ne-o spune clar
că se simte „Venită din lacrimă“, dar „Încununată de
iubire / Stând inimii legământ“. Preocupările faţă de
propriul eu le determină o anumită cutezanţă, noţiune pe care o
vom folosi destul de des, spre a reliefa o stare predominantă a
poetei şi anume, totul prin raportarea la eu. Deci nu vreau să
simt egocentrismul, cât această raportare aproape predilectă,
iată, poezia Sunt eu, copilul venit pe lume cu un mesaj
pe care poeta şi-l pune vederii, copilul deci „Ce aduc pe
palmă timpul“ şi cum să se poată face mai seducătoare
continuarea metaforei decât prin „Inimă într-o candelă fină“
sau „Iubire simţitoare-n har“ sau „Lacrimă spălând în
taină“.
Cu
siguranţă, poeta Teodora Coloja este un „Om cu teamă /
Lăcrimând sfios din geană / La tine pe palmă“, încercându-se
pe sine prin „Suflet muiat în mântuire“ şi, ca
preocupare, să aducă-n versu-i „Linii din nemuriri“ prin
„Val de mare-n spume“. Poeta,-n „Renasc”, se ştie din
„Mamă din vale de plânset“ şi ne spune cum îşi doreşte să
„Rămân ceea ce sunt“ . . . „Lacrima ce cade în pământ“
şi „Lacrimă din doina-n vânt“, ba chiar „Cântul
pietrei cu mândră glăsuire“ şi, prin „Gândul tău în
caier“, face iarăşi pasul de „candelă-n noapte“,
luminând „Iubirea omului ce cuvântă / Stând în dragoste pe
mână / Mântuind inimă plăpândă“, poeticul căpătând accente
deosebite prin „Murmur de izvor“.
Sunt eu, poeta „Sfiosului râzând din poezie“; sunt eu,
„Lumina-n cânt de suflet“; sunt eu, „Inima ce-n tine
plouă“ sau, în „Sunt urma paşilor tăi“, poeta vine
„Tremurând în prag de casă“ de unde-n strigăt cheamă:
„Sunt chipul tău din noapte“. „Mângâind gând”, eu,
ce-am dezvelit „Timp grăbit în clipă“ pentru ca, mai
apoi, să izbucnească dinlăuntrul său: „Mântuie-mă în amor“
sau „Sunt fiinţa care / Din întâmplare / Am furat cu-o
sărutare / Inima din pieptul tău“ . . . Uau, ţi-ai spune,
ascultându-ţi încordul lecturii, ca apoi să te reverşi prin
„rugă către Dumnezeu“. Sunt eu, continuă poeta, „Plină
de-al tău amor“, după care, ce să vezi, conştiinţa timpului
ce-l trăieşte prinde scânteie, Teodora Coloja simţind
„durerea acestui veac“ şi ea este „copila / Ce-aduc
armonia / Versului cu simfonia“; eu sunt, zice, „Floare-n
cânt şi poezie“ sau „Ploaie-n om mângâiat“, „Slovă
scrisă-n tainic vers“, „Rugă sunt“, „Chipul tău
lăcrimând“ peste „Noapte în vis şoptit“, unde caută
„Identitatea neamului din cânt“, iar pentru că simt cum
trebuie, iată o strofă, să zicem, chiar pornind de la un vers,
„Mângâind firav cuvânt“, deci: „Sunt ram ce plâng /
Jalea sufletului din mormânt / Cu rugă spusă din pământ / Cresc
floare-n ochi de suflet / Pe filă de cuvânt“ şi, mai
departe, în „Sunt ceea ce sunt (4)“, poeta caută „Istorie
reînviată-n gând” prin „Sânge ce ne baţi în vine /
Identitatea unui neam“ şi din nou cutezanţă: „De pe
fruntea ţării . . . / Palma să şteargă suspine, / Străbunii
cheamă din glie / Glas duios de ciocârlie, / Mândra badei în
port cu ie“. Şi pentru că nu-mi voi să închei abrupt, iată
ce construcţie în „Sunt eu (9): „Suflet plăpând, bătând în
geam / Ploaia ochilor stinşi / În cărbunii neaprinşi / Din
candela ce pâlpâie / Aripă iubirii când fâlfâie“.
Poeta-şi vine-n liră peste noi, voindu-ni-se liră în sine, iar
noi ne vrem să v-o pretindem de inflexiune în abordările
Dumneavoastră, lectura imprimând o stare de apropiere,
trup-minte-simţire. Totul se circumscrie eului propriu, poeta
Teodora Coloja încercând o autodeterminare în relaţia sa cu
Dumnezeu, spre care se raportează cu curajul unuia ce-şi
cravaşează-n bună ştiinţă, dar şi în bună cunoaştere, sufletul
pe Cărarea pe care, nu-i aşa, toţi ne-o dorim. Sunt ochi de
umbră! . . . aflaţi dinspre mine fără să mă atingeţi,
primiţi-mi versul într-o primenire pe care v-o ofer prin
Portret de autor!
Iar
noi din Aureo spunem un bun venit în debut, Teodora Coloja!
poet Marin Beşcucă — consilier al Editurii Aureo
