Avea părul lins

 

« Home
blonda avea părul lins, cărare şi ochii luminiş în pădure
voiam s-o îmbrăţişez dar merita mai mult de atât
stăteam locului să nu mă fure
să ascult cum zâmbeşte
şi-mi spune fără cuvinte
o poveste scrisă cu mult înainte
 
era blajin chipul său cel rotund
îmi spunea părul să nu-l tund
să aştept să crească primăvara
între noi doi până când amândoi
vom fi acoperiţi de frunze
şi ne vom iubi copaci
foşnind săruturi purtate de vânt
şi ne vom iubi vlăstari
înmugurind copiii mari
şi ne vom iubi până vom prinde rădăcini
şi o vom lua la fugă să ne strângem de tulpini
să facem scorburi
 
aş vrea să te cred, măcar un cuvânt
pune-ţi o dorinţă mi-a spus şi-ţi voi arăta cine sunt
aş vrea să fiu vântul şi să te culc la pământ
să fie-ntre noi o toamnă furtunoasă şi deasupra nori
să porţi părul fără agrafă şi să plouă cu nasturi
să mă încolăcesc în jurul gâtului zvelt de girafă
şi pe cearşaf sufletul meu praf să se umezească
de săruturi plină carafă
 
e mult prea simplu, doar atâta îmi ceri
a întins degetele şi frunze au început să danseze
mister, culori, pretutindeni limbi de foc şi lumini
nu am crezut niciodată-n minuni
şi am rugat-o să apropie Luceafărul de Lună
plângeam şi blonda cu părul lins mă ţinea de mână
mergeam pe o cărare către luminiş
plângeam şi plâng şi-mi pare rău
că am vrut să fac dragoste cu Dumnezeu pe furiş
într-un vis din care nu m-aş trezi niciodată