« Home

i-am închinat atâtea poeme femeii

de i-am făcut cerdac la moara cu visuri

abia mi se mai ţineau ochii de întruchiparea unui copac

în palmele căruia mă cuibărisem

descreţindu-mi fruntea şi părul văruit

în fiecare an iarna era mai lungă

preludiul arborescent era pe cale să ajungă scorbură

şi sufletul meu volbură

adăpostit plângea

 

femeie, iubirea ce-ţi dedic este-un orgasm înrădăcinat

în pământul din care m-am înălţat şi-n care mă întorc pigmeu

de coajă-aş vrea să te dezbrac şi-n miezul tău să fiu insectă

cu seva ta să mă îmbăt şi să devin hoinar

în voia unui pădurar îndrăgostit de semne

şi ciotul tău va plânge chihlimbar

şi voi trăi o veşnicie anateme

înconjurat de oase printre lemne

 

am iubit femeia

până când am îngheţat

în locul ei am pus un pat

din scânduri braţe şi picioare

pe care să mă-ntind

şi să visez cum bea lumini opace

să simt din nou cum fulgerul despică un copac

şi păpuşarul învârte sforile pe lemne

 

pesemne… ce-i frumos şi Domnului îi place