Eterna iubire
« Home
Când noaptea se lasă vărsând călimara
Şi Luna beţivă se îneacă în baltă
Armate tăcute se scurg pe papirus
Din palma crestată de-a timpului daltă
Alunecă palid bătrână privirea
Lăsând deznădejdea să crească năvalnic
În strofe maligne preabunele gânduri
În prag de neştire topesc lumânarea
Un ultim poet ce flacăra-şi stinge
 
Un tremur cuprinde întreaga suflare
Viteji şchiopătând se pierd în morminte
Şi trupul e hrana pământului – umbra
Umbrită de spaima ultimei zile
O urmă în urma ultimei urme
Un vis şi-o speranţă şi-un cânt – regăsire
Când noaptea se lasă vărsând călimara
Din palma crestată osândă a vremii
Se scurge nebună eterna iubire
 
Şi liniştea urlă mi-e goală cămara
Aici şi lumina e neagră şi rece
Pereţii trosnesc şi oase sugrumă
Sub greaua durere umplută cu humă
Când noaptea se lasă vărsând călimara
O floare răsare vestind primăvara
Şi tânăra doamnă cu drag mă petrece
Citindu-mi din cartea cuvintelor strune
Mai spune iubito –  mai spune – mai spune