mereu rămânea vin...
mereu plecam şi mă întorceam un străin
îmbrăţişările mele nu te mai puteau cuprinde
erai atât de aproape şi mult prea doare
îmi deschideam zadarnic buzele
ferestre prin care trebuia să pătrundă
aerul proaspăt al dimineţii
sufletul tău
mă spânzuram cu firul de telefon
legătura noastră cea mai viabilă
o limbă necunoscută
necunoscută limbă printre
necunoscute căi şi necunoscuţi
în preajma mea te voiam
să fiu un amorezat naiv
să te mângâi cu şoapte
locuiesc într-o cameră
cu pardoseala mozaic de săruturi
încă-ţi mai simt mirosul tălpilor şi dogoarea
dansez aşa de nebun
ţi-am dedicat o carte şi ce folos
această eternitate de cuvinte
aş câştiga detaşat premiul Oscar
pentru o cascadorie
amintiri despre cum iubeşti şi cazi liber
alături de actriţa ta favorită
spectatorii aplaudă la scenă deschisă de acolo din Cer
cum îmi fac eu harachiri în strigăte de bis
cu una bucată cruce de argint
sfinţită în biserică
îmi aruncai o privire ciudată
ca o plasă în care-mi prindeam ochii paşnici
vântul spulberă timpul meu
sângele curge în cascade
trupul în care te jucai
de-a v-aţi ascunselea cu sentimentele mele
se usucă
pielea eşichier al durerii
amprentele fac rocade
oasele macină faină de oase
