O
pată de culoare
-
-
poetul e în vervă şi verva e
poetul
- ce oare îi rezervă
din ceruri alfabetul?
- deschide cartea
groasă cu foile virgine
- şi
scrie epopeea tiparelor aldine
- ce titlu să îi pună
tristeţii fără nume?
- pe care dintre muze,
în vers, să o sugrume?
- poetul e în vână şi
vâna e poetul
- şi sângele ne spune:
acesta e profetul
- durerii nu-i va pune
cea mai frumoasă mască
- şi foamea ancestrală
n-o va hrăni cu pască
- şi lacrimi el va
curge, ca să sfinţească glia
-
din negurile vremii îl strigă România
- fiţi gata, e
momentul, să vină sfânta moarte
- din tainiţele nopţii
se-aude de departe
- un scâncet de copil
şi-un urlet decibelic
- şi
inima oftează în spaţiul interbelic
- şi Luna îşi arată
cadavrul pe fereastră
- o palidă făptură ce
intră-n casa noastră
-
poetul e pe moarte şi moartea e poetul
- şi
veşnic, peste toate, îşi pune epitetul
- a
fi sau a nu fi, aceasta-i întrebarea
-
răspunsul îl aflăm odată cu turbarea
- coperţile se-nchid,
poetul se rezeamă
- de ultima secundă şi
nu mai are teamă
- deschide ochii larg,
cât viaţa să încapă
- în spatele retinei se
adânceşte-o groapă
- şi trupul se agaţă de
ultima suflare
- şi tot ce i-a plăcut
- acuma i se pare…
- şi tot ce i se pare -
îi place şi mai mult
-
nu-i nicio îndoială în spaţiul cel ocult
- o flacără se-aprinde
şi-un muc de lumânare
- ne spune cald adio -
cu ceară şi cu fum
- şi sângele rămâne o
pată de culoare
- e urma unui scrib ce
a plecat la drum
