Să nu fiu
« Home
prima vorbă spusă la venire
sunt c-un pas în groapă
nemurire
 
dumnezeu îşi râde-n barbă
dracii şerpuiesc
prin iarbă
 
rănile nu le mai număr
îmi port îngerul
pe umăr
 
rugăciuni prăpăstioase
cancerul roade
la oase
 
ca un câine vagabond
moartea face înc-un
rond
 
ultima nedumerire
să nu fiu nu-mi stă
în fire
 
şi în nopţile senine
eu răstălmăcesc
destine