Ionuţ Caragea - Ofertă de carte
Salutare tuturor! Editura Fides a reeditat 5
dintre cărţile mele cele mai recente de poezie şi aforisme în limba română,
cărţi premiate la mai multe concursuri naţionale sau internaţionale. Aceste
cărţi sunt tipărite pe hârtie volumetrică şi au o
reducere semnificativă de preţ. Toate cărţile vor avea autograful meu.
Pentru mai multe detalii şi comenzi: ionut.caragea@gmail.com
Dar iată despre ce cărţi este vorba:
1. Iubirea mea abisală (84 de pagini, 52 de
poeme, limba română) - ediţia franceză a obţinut premiul pentru poezie
François-Victor Hugo oferit de Societatea Poeţilor Francezi, cea mai veche şi
cea mai prestigioasă societate de poezie din Franţa. Volumul a fost elogiat de
academicianul Giovanni Dotoli în revista “Revue européenne de recherches sur la
poésie” din Paris. Giovanni Dotoli este una dintre personalităţile uriaşe ale
Francofoniei, deţinător al Marelui Premiu al Academiei Franceze, ofiţer al
Legiunii de Onoare şi comandor al Ordinului Palmelor Academice.
2. Locuiesc în casa cu ferestre închise (120
de pagini, 48 de poeme, limba română) - ediţia franceză a obţinut premiul pentru
poezie Mompezat, oferit de Societatea Poeţilor Francezi. A primit şi premiul al
doilea la marele concurs Henri Meillant şi premiul al treilea la marele concurs
Jenny Alpha et Noël-Henri Villard, din partea Societăţii Poeţilor şi Artiştilor
din Franţa.
3. Infectat cu iubire (180 de pagini, 69 de
poeme, 142 de citate şi aforisme, limba română) - ediţia franceză a obţinut
Diploma de onoare din partea Societăţii Poeţilor Francezi. Prefaţa: criticul
literar A.I.Brumaru. Postfaţa: Elena Papadopol. Cuvântul de pe coperta a patra:
Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.
4. Cod roşu de furtună în suflet (124 de
pagini, 77 de poeme, limba română). Prefața este scrisă de criticul Theodor
Codreanu, care spune despre autor: "acum prefaţez Cod roşu de furtună în suflet,
op datorat unuia dintre cei mai înzestraţi creatori ai ultimelor generaţii"; "Cred
că autorul nostru a devenit, acum, cel mai important poet al anaforei din lirica
românească de azi. Cititorul va constata că figura este prezentă în cele mai
multe dintre piesele volumului. Şi în acest mod, Ionuţ Caragea confirmă
aprecierea lui Daniel Corbu că ne aflăm în faţa unui lider de generaţie."
5. Flori din părul veşniciei (84 de pagini,
365 de citate şi aforisme, limba română). Aforismele lui Ionuţ Caragea au
obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale, dintre care cel mai recent
este Marele premiu și trofeul "Sapiens Piroboridava" (Ex-Aequo) la a doua ediție
a Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni.
Ionuţ Caragea a fost inclus în cele mai importante antologii şi dicţionare ale
aforismului românesc publicate în România, Italia şi Franţa.
---
Vă reamintesc, totodată, că toate aceste cărţi pot fi citite gratuit pe site-ul
meu oficial:
https://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/romana.htm
https://www.ionutcaragea.ro/citate_files/romana.htm
---
Câteva scurte referinţe despre cărţile de mai sus :
„Ionuț Caragea traduce, așadar, permanentele căutări ale omului care nu vrea ca
trecerea sa să rămână fără urme, convins că acestea trebuie să fie vizibile și
să cuprindă o dare de seamă asupra existenței, ale cărei repere, devenite motive
literare, se subordonează, toate, iubirii…” (Mioara
Bahna în revista Plumb, 2019)
„Existența cotidiană – ca să revenim – care la optzeciști, de pildă, e potențată
frecvent în locul comun al mizofiliei (vezi Budila-Express), în aspectele
stăruitor mecanice e, la poetul nostru, scoasă deîndată din clișeu; ponciful e
reciclat, i se redeschide cursul, distanțele, absența, se îmblânzesc, se
hominizează; limbajul sublimat personalizat – ideatizat, aș spune, la tot pasul
– oferind poemului (oricăruia din cuprinsul cărții) originalitate, autenticitate.”
(A.I. Brumaru în prefața volumului Infectat cu iubire,
2020)
„Ionuț Caragea este un poet de substanță care, ferindu-și discursul de
porozități, excese și futilități specifice douămiismului, tinde către o lirică a
esențelor, nu atât prin oralități și referențialități livrești cât prin intuiții
și revelații de profunzime, sondând orizonturi metafizice și fantasmatice
abisalități.” (Prof. univ. dr. Zenovie Cârlugea în
revista Portal-Măiastra, 2019)
„Acum prefațez Cod roșu de furtună în suflet, op datorat unuia dintre cei mai
înzestrați creatori ai ultimelor generații, Ionuț Caragea, autor al unei opere
de o izbitoare diversitate, care numără peste cincizeci de volume, apărute în țară
și în străinătate… Lucid și matur artistic, Ionuț Caragea nu face eroarea de a
scrie o poezie ocazională, ci conjunctura istorică îi prilejuiește
redimensionarea ființială și artistică din cărțile anterioare, încât noul cod
roșu devine o metaforă-simbol penetrantă, echivalent augmentativ la ceea ce
numise, într-o carte anterioară, Eu la pătrat, adunând în sine o veritabilă
furtună existențială de poet veritabil… Ceea ce mi se pare remarcabil în noul
volum al lui Ionuț Caragea este reabilitarea retoricii, una atent supravegheată,
fără a-i știrbi eficiența, metafora intrând în plasma figurilor sintactice, în
care primează, acum, anafora. Amplul poem care dă titlul volumului este axa
întregii cărți. Forța repetitivă a anaforei se sprijină pe o înlănțuire de
interogații retorice.… Părintele Dumitru Stăniloae a argumentat, teologic, că
lumea nu are consistență ontologică, ci numai dialogică. Anafora interogativă,
modulară (poate chiar în sens brâncușian), a lui Ionuț Caragea este, prin
excelență, una dialogică. Cred că autorul nostru a devenit, acum, cel mai
important poet al anaforei din lirica românească de azi. Cititorul va constata
că figura este prezentă în cele mai multe dintre piesele volumului. Și în acest
mod, Ionuț Caragea confirmă aprecierea lui Daniel Corbu că ne aflăm în fața unui
lider de generație.” (Prof. dr. Theodor Codreanu în
prefața volumului Cod roșu de furtună în suflet, 2021)
„Ionuț Caragea are un discurs poetic elevat, logic și cu totul datorat
transpunerii în versuri a gândirii sale, a sentimentelor și nu mai puțin a
emoțiilor care i-au stimulat și îi stimulează inspirația. E o poezie a
meditației, dacă vreți, didactice privind rosturile cuvântului și ale poeziei.
(…) Sunt versuri epigramatice, multe dintre poeziile sale conțin cugetări și
maxime, totul ca într-o amplă decantare de înțelesuri existențiale. Uneori e
cerebral, ceea ce nu diminuează programului său de cunoaștere și autocunoaștere.
Pentru că Ionuț Caragea e un artist al cuvântului, educat, cultivat, robind
întru totul creației…” (Prof. univ. dr. Constantin
Cubleșan în revista Boema, 2018)
„Ionuț Caragea este un poet adevărat, unul dintre cei care onorează România și
literatura europeană. Poezia lui este o minunată călătorie a memoriei și a
angajamentului. Toate temele pe care le scoate în evidență vizează marea
chestiune a ființei în lume. A fost definit drept „un atlet al poeziei“.
Într-adevăr, este un lucrător asiduu al cuvântului, cuvânt care, în poemele
sale, devine energia vieții într-o lume închisă pe care poetul vrea s-o deschidă.
Nu e o poezie de rutină, ci o poezie a profunzimii, care pătrunde în inima
materiei și merge până la limita posibilului, oferind omului adevăratul sens al
existenței. O estetică a angajamentului în imensitate, plecând de la un punct,
patria sa proiectată în lume. În această antologie, Ionuț Caragea devine mai
intim. El face o anchetă în liniștea iubirii, ca apoi să exclame ca un soldat al
vorbei. Misterul femeii și misterul vieții se intersectează. Răul se risipește.
Poezia înfăptuiește un miracol: deschide inima care iubește. (…) Cuvintele! Ionuț
Caragea trăiește în « Casa cuvintelor », titlu magnific al unui poem din acest
volum. El știe că « numai poetul știe câtă singurătate / este în casa cuvintelor
sale ». Această casă este uzina lui în care produce aurul: acela care ne face să
visăm.” (Acad. prof. univ. dr. Giovanni Dotoli în Revue
européenne de recherches sur la poésie, Franța, Paris, 2018, fragment tradus de
Amalia Achard)
„Nu cred să existe vreun echivalent pentru Ionuț Caragea, în ceea ce privește
productivitatea creației – un campion al prolificității…, o figură marcantă a
spațiului cultural din România, dar și din străinătate unde a fost premiat, iar
opera sa a fost analizată de importanți critici și oameni de cultură. (…)
Creația sa rămâne însă unitară și structurată pe poezia erotică, de meditație
melancolică generată de energia biografică și exprimată într-un limbaj poetic
amplu, accesibil, de acumulare sapiențială. (…) De remarcat că nu doar iubirea
este tema dominantă a textelor, ci și angoasa pe care o generează acest
sentiment, exprimată prin interogațiile consecutive, prin muntele de întrebări
care se leagă de sufletul pereche numai azi, numai acum, în prezentul etern.
Între a fi și a nu fi este locul poeziei, iar textul devine frontul de luptă al
cuvintelor. (...) Poezia lui Ionuț Caragea, din nefericire mai cunoscută și mai
apreciată în străinătate decât la noi, susținută de referințe critice de înaltă
credibilitate, reprezintă vârful de creație al generației douămiiste, deși, în
fapt, prin pasul făcut, poetul rămâne oarecum izolat de generația sa.”
(Prof. Aureliu Goci în revista Reflex, 2019)
„Ionuț Caragea, lider al generației 2000, este plonjorul care pescuiește perlele
sufletului său sau ale celorlalți… Nu rar se întâmplă să plonjeze în ape tulburi,
pentru a descâlci adevărul. El nu-și abandonează niciodată, precum lașul,
sarcina ce lasă urme…” (Prof. univ. dr. Constantin
Frosin în revista ASLRQ, 2019, fragment tradus de Amalia Achard)
„Stăpân pe un limbaj nealterat, caracteristic românesc, cu un stil modern și
incitant pe deplin constituit, Ionuț Caragea face parte din Generația Google –
Facebook , iar demersul său literar are tangențe vizibile, în altă formă, cu
creația și opera lui Mihai Eminescu, creatorul spațiului cultural românesc
modern. Întâlnim aceeași aspirație spre claritate și echilibru în produsul
muncii creatoare, măsură și ritm, dar mai presus de toate, o preocupare vizibilă
de a armoniza consistența ideilor într-o excepție desăvârșită, un mesaj autentic
și sensibil, suficient de a fi receptat.” (Ion V.
Istrate în revista Luceafărul de seară, 2018)
„Poetul Ionuț Caragea creează la unison cu inima și cu mintea, într-o zidire
sufletească a picăturii de ploaie și a palei de vânt, a razei de soare şi a "curcubeului
zâmbitor", a "râului învolburat" și a speranței unui vis de iubire care, prin
cântecul cuvintelor, invocă "dragostea", "grija de umbră" şi "copilăria"... Noi
suntem siguri că toate victoriile lui Ionuț Caragea sunt importante nu numai
pentru el, dar și pentru noi, fiindcă îndemnul profetic de a sta în casa cu
ferestre închise, descifrând misterul unei lumi ignorate de mulți, poate fi
salvarea pe care o căutăm cu toții.” (Elena Papadopol,
în revista Luceafărul de seară, 2020)
„În locul lamentărilor despre pandemie, despre restricții și despre izolare,
Ionuț Caragea trimite un mesaj prin care încearcă să-și înalțe cititorii spre
Câmpiile Elizee, acolo unde domnește spiritul absolut și unde nu există „nici
durere, nici întristare, nici suspin”. Poeziile acestea – care sunt și aforisme,
și proză, și teatru, și eseu, adică un dialog total cu universul – ne dezvăluie
un autor profund atașat de oameni, netemător de singurătate, care știe cum să „reaprindem
singuri lumânarea”, cum să ne ridicăm din suferință în credință și cum să-l
redescoperim și să-l preaslăvim pe Dumnezeu. Este reconfortant să vedem aceste
mostre de înțelepciune, rostite armonios și sfios, ca o lacrimă ce se prelinge
cătinel nu ca să stingă, ci ca să reaprindă valorile și virtuțile, aureolate de
făclia speranței. Este bine să citim aceste versuri cu sufletul, ca să putem –
cum ar vrea autorul – să pătrundem „frumusețea mânăstirilor din adâncuri”.
Urmând îndemnul acesta nu vom deveni, probabil, peste noapte mai înțelepți, dar
am putea fi mai buni.” (Acad. prof. univ. dr.
Ioan-Aurel Pop în volumul Infectat cu iubire, 2020)
„Versurile sale se nasc dintr-un soi de neliniște interioară, din stări lirice
care se cer exprimate cu o anumită urgență. De regulă, aceste stări îmbracă
forma unui limbaj direct, aproape oral, mizând pe o simplitate care te convinge
și care te îndeamnă la căutare interioară. Nu vom găsi metafore complicate în
versurile autorului, ci dorința unui dialog cu persoana iubită, cu sinele sau cu
alter-ego-ul care, uneori, urcă trepte transcendentale. El se încheagă firesc,
cititorul nu e dezamăgit, ia parte la descoperirile poetului ca și cum ar fi
părtaș la o revelație sentimentală. (...) Volumul „Iubirea mea abisală" (Editura
Fides, Iași, 2019), a cărui ediție în limba franceză, „Mon amour abyssal” (Editura
Stellamaris, Brest), a fost recompensată în Franța cu premiul Francois-Victor
Hugo, preia accepțiunea misticilor conform căreia iubirea abisală este o iubire
intimă, infinită, profundă. A fi intim, infinit, profund și simplu în același
timp, iată paradoxul unui poet pentru care poezia e un mod de a fi în lume.”
(Prof. Adrian Popescu în revista Feed-Back, 2019)
„Aforismele lui Ionuț Caragea sunt esențiale în descoperirea adevărului
fundamental. La el, această formă nu caută deloc efectul - ceea ce i-am putea
reproșa uneori lui Cioran, care avea dificultăți în această privință, preferând
uneori efectul în locul cauzei. Râzând de acesta din urmă, autorul, mult mai
subtil, aspru, dar binevoitor, preferă zâmbetul pentru a ilustra felul în care
adevărul proiectează, uneori, o umbră pe omul mult prea uman.”
(Prof. univ. dr. Jean-Paul Gavard-Perret pe site-ul
editurii Stellamaris și în revista Luceafărul de seară, 2018)
Scris în anul de început al pandemiei, noul volum de versuri semnat de Ionuț
Caragea aprofundează temele dintotdeauna ale poeziei (viața, moartea, dragostea,
singurătatea ș.a.), cu accent pe condiția umană. Retragerea forțată din lume,
claustrarea între patru pereți și lipsa comunicării cu ceilalți au ca rezultat
focalizarea pe sine ca singur supraviețuitor, prin scris, al apocalipsei...;
salvarea de acolo vine, de la „poezia, adevărata poezie/ fără nici un fel de
paradă de modă/ îmbrăcată doar în albul pur al hârtiei/ ca o mireasă
așteptându-și/ adevăratul cititor” („Albul pur al hârtiei”). Cum „în fiecare
poet sălășluiește un Iov”, poezia autentică se naște din suferință: „și rana din
care/ poezia țâșnește/ și inundă hârtia,/ cine o sapă?” („Fântâna”). Poemele
sunt adesea radiografii ale sinelui într-un univers poetic pe cale să se nască
din „valurile de întuneric ale absenței”; în ipostază de căpitan „pe corabia/
cuvintelor fantomatice”, poetul se orientează în increat, în ceea ce preexistă
formei poetice, doar după tainice mișcări cosmice: „o nenăscută stea/ mă
ghidează/ pe bolta unui cer nenăscut” („Căpitan”). (...) Actul de creație
include metempsihoza ori, câteodată, ritualurile șamanice necesare pentru
descoperirea esenței ascunse a propriului eu... »
(Valeria Manta-Tăicuţu, în revista Spaţii culturale, 2021)
„Multe dintre aforismele din carte ale lui Ionuț Caragea, făcând trecerea (deși
nu sunt în linia întâi) spre poemele cuprinzătoare și fabuloase ale volumului,
au înfățișarea unor fermecătoare haiku-uri. Francezul Roland Barthes, autorul
Discursului amoros, numea haiku-ul, această rostire sibilinică și grațioasă,
invenție probabil a doamnelor din înalta curte niponă sau a gheișelor, aceste
hierodule misterioase, fără însă de truculența putanelor cunoscute, „o viziune
fără comentariu”. Ca să glosăm pe marginea acestei spuse, lapidarele poeme de
ceremonial sunt aidoma unor crestături efemere pe lumina de lună, bucle ușoare și
mătăsoase ce se înfășoară pe o emoție, pe câte un frison tandru și despovărat,
precum fluturele ieșit, încă nesbicit, din roua dimineții. Iată, despăturind
cartea lui Caragea, această împachetare metaforică: „Lacrima, o cărare pe câmpul
cu flori ofilite”. Și tot așa, această superbă rostire: „Tristețea, o salcie
care plânge pe malul sângelui. Din ramurile ei, poetul își împletește cununa”.
Veritabile poeme, aforismele lui Ionuț Caragea sunt metafore fulgurante: „Scânteia
din care cuvântul se naște va arde cândva toate poemele. Va rămâne doar
sentimentul, ca un vânt călătorind printre stele”. Unele dintre ele ar fi, fără
exagerare, în spiritul lui Emil Cioran, magistrul imbatabil în contemporaneitate
al speciei: „O lacrimă îngropată în inimă. Un cuvânt ce renaște când înfloresc
stelele”; „Râul poartă și lacrima pietrei,,. Și mai ales: ,,Dumnezeu,
ambasadorul lacrimii mele pe lângă inima ta”; „Învierea, un zbor ce trece peste
toate căderile, prefăcându-se în lumină și-n cântec”; ,,Luciditatea, autosadism
fără visul fericirii”. Și acestea, cu mesaj thanatic, însă fără de disperare: „Viața,
o ceață ce se destramă la ivirea nesfârșitului vis”; „Sunt un cheag de cuvinte
pe rana supremei absențe”; „Continuitate. Oasele mă vor povesti unui alt trup”.
Unele aforisme sunt veritabile poeme, seducătoare prin rafinament: „Când vorbesc
cu marea, e suficientă o lacrimă./Când vorbesc cu pământul, e suficientă o
atingere./Când vorbesc cu cerul, e suficientă o respirație./Când vorbesc cu
tine, e suficient că te privesc” și: „Poezia, lacrimă înflorită la marginea
uitării”. Metafore subțiri, stilate, aceste haiku-uri infidele, aforisme într-un
cristal metaforic, ocupă în marile poeme din volumul lui Ionuț Caragea stihul,
strofa așa-zicând tradiționale, contingente manualului, închipuind în schimb
discrete, tandre spectacole – ca să le numesc cumva – ideatico-lirice.”
(A.I. Brumaru, în prefața volumului Infectat cu iubire,
2020)
„Ionuț Caragea este îndrăgostit de viață și mereu o înfrumusețează și o
îmbogățește în iubire, o dorește transferată în viața veșnică, aceea de după
cortină, unde adevărul primează, liniștește și înnobilează. Suntem siguri că
Ionuț Caragea este plin de suflet și de aceea îl distribuie dezinteresat nouă
prin toate paginile cărții. (…) Pentru aforistul Ionuț Caragea singurătatea și
tăcerea sunt pline de metafore, hiperbole, parabole și alte figuri de stil ce
pot naște poezia aforistică. Autorul păstorește cuvintele cu grijă și cu sfială
pentru că le consideră ființe vii.” (Vasile Ponea în
revista Caietele Columna, 2019)