« Home

 

Ionuţ Caragea - Ofertă de carte

 

 

 

 

Salutare tuturor! Editura Fides a reeditat 5 dintre cărţile mele cele mai recente de poezie şi aforisme în limba română, cărţi premiate la mai multe concursuri naţionale sau internaţionale. Aceste cărţi sunt tipărite pe hârtie volumetrică şi au o reducere semnificativă de preţ. Toate cărţile vor avea autograful meu. Pentru mai multe detalii şi comenzi: ionut.caragea@gmail.com

Dar iată despre ce cărţi este vorba:

1. Iubirea mea abisală (84 de pagini, 52 de poeme, limba română) - ediţia franceză a obţinut premiul pentru poezie François-Victor Hugo oferit de Societatea Poeţilor Francezi, cea mai veche şi cea mai prestigioasă societate de poezie din Franţa. Volumul a fost elogiat de academicianul Giovanni Dotoli în revista “Revue européenne de recherches sur la poésie” din Paris. Giovanni Dotoli este una dintre personalităţile uriaşe ale Francofoniei, deţinător al Marelui Premiu al Academiei Franceze, ofiţer al Legiunii de Onoare şi comandor al Ordinului Palmelor Academice.

2. Locuiesc în casa cu ferestre închise (120 de pagini, 48 de poeme, limba română) - ediţia franceză a obţinut premiul pentru poezie Mompezat, oferit de Societatea Poeţilor Francezi. A primit şi premiul al doilea la marele concurs Henri Meillant şi premiul al treilea la marele concurs Jenny Alpha et Noël-Henri Villard, din partea Societăţii Poeţilor şi Artiştilor din Franţa.

3. Infectat cu iubire (180 de pagini, 69 de poeme, 142 de citate şi aforisme, limba română) - ediţia franceză a obţinut Diploma de onoare din partea Societăţii Poeţilor Francezi. Prefaţa: criticul literar A.I.Brumaru. Postfaţa: Elena Papadopol. Cuvântul de pe coperta a patra: Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române.

4. Cod roşu de furtună în suflet (124 de pagini, 77 de poeme, limba română). Prefața este scrisă de criticul Theodor Codreanu, care spune despre autor: "acum prefaţez Cod roşu de furtună în suflet, op datorat unuia dintre cei mai înzestraţi creatori ai ultimelor generaţii"; "Cred că autorul nostru a devenit, acum, cel mai important poet al anaforei din lirica românească de azi. Cititorul va constata că figura este prezentă în cele mai multe dintre piesele volumului. Şi în acest mod, Ionuţ Caragea confirmă aprecierea lui Daniel Corbu că ne aflăm în faţa unui lider de generaţie."

5. Flori din părul veşniciei (84 de pagini, 365 de citate şi aforisme, limba română). Aforismele lui Ionuţ Caragea au obţinut mai multe premii naţionale şi internaţionale, dintre care cel mai recent este Marele premiu și trofeul "Sapiens Piroboridava" (Ex-Aequo) la a doua ediție a Festivalului Internațional al Aforismului pentru românii de pretutindeni. Ionuţ Caragea a fost inclus în cele mai importante antologii şi dicţionare ale aforismului românesc publicate în România, Italia şi Franţa.

---
Vă reamintesc, totodată, că toate aceste cărţi pot fi citite gratuit pe site-ul meu oficial:

https://www.ionutcaragea.ro/poezie_files/romana.htm
https://www.ionutcaragea.ro/citate_files/romana.htm
---

Câteva scurte referinţe despre cărţile de mai sus :

„Ionuț Caragea traduce, așadar, permanentele căutări ale omului care nu vrea ca trecerea sa să rămână fără urme, convins că acestea trebuie să fie vizibile și să cuprindă o dare de seamă asupra existenței, ale cărei repere, devenite motive literare, se subordonează, toate, iubirii…” (Mioara Bahna în revista Plumb, 2019)

„Existența cotidiană – ca să revenim – care la optzeciști, de pildă, e potențată frecvent în locul comun al mizofiliei (vezi Budila-Express), în aspectele stăruitor mecanice e, la poetul nostru, scoasă deîndată din clișeu; ponciful e reciclat, i se redeschide cursul, distanțele, absența, se îmblânzesc, se hominizează; limbajul sublimat personalizat – ideatizat, aș spune, la tot pasul – oferind poemului (oricăruia din cuprinsul cărții) originalitate, autenticitate.” (A.I. Brumaru în prefața volumului Infectat cu iubire, 2020)

„Ionuț Caragea este un poet de substanță care, ferindu-și discursul de porozități, excese și futilități specifice douămiismului, tinde către o lirică a esențelor, nu atât prin oralități și referențialități livrești cât prin intuiții și revelații de profunzime, sondând orizonturi metafizice și fantasmatice abisalități.” (Prof. univ. dr. Zenovie Cârlugea în revista Portal-Măiastra, 2019)

„Acum prefațez Cod roșu de furtună în suflet, op datorat unuia dintre cei mai înzestrați creatori ai ultimelor generații, Ionuț Caragea, autor al unei opere de o izbitoare diversitate, care numără peste cincizeci de volume, apărute în țară și în străinătate… Lucid și matur artistic, Ionuț Caragea nu face eroarea de a scrie o poezie ocazională, ci conjunctura istorică îi prilejuiește redimensionarea ființială și artistică din cărțile anterioare, încât noul cod roșu devine o metaforă-simbol penetrantă, echivalent augmentativ la ceea ce numise, într-o carte anterioară, Eu la pătrat, adunând în sine o veritabilă furtună existențială de poet veritabil… Ceea ce mi se pare remarcabil în noul volum al lui Ionuț Caragea este reabilitarea retoricii, una atent supravegheată, fără a-i știrbi eficiența, metafora intrând în plasma figurilor sintactice, în care primează, acum, anafora. Amplul poem care dă titlul volumului este axa întregii cărți. Forța repetitivă a anaforei se sprijină pe o înlănțuire de interogații retorice.… Părintele Dumitru Stăniloae a argumentat, teologic, că lumea nu are consistență ontologică, ci numai dialogică. Anafora interogativă, modulară (poate chiar în sens brâncușian), a lui Ionuț Caragea este, prin excelență, una dialogică. Cred că autorul nostru a devenit, acum, cel mai important poet al anaforei din lirica românească de azi. Cititorul va constata că figura este prezentă în cele mai multe dintre piesele volumului. Și în acest mod, Ionuț Caragea confirmă aprecierea lui Daniel Corbu că ne aflăm în fața unui lider de generație.” (Prof. dr. Theodor Codreanu în prefața volumului Cod roșu de furtună în suflet, 2021)

„Ionuț Caragea are un discurs poetic elevat, logic și cu totul datorat transpunerii în versuri a gândirii sale, a sentimentelor și nu mai puțin a emoțiilor care i-au stimulat și îi stimulează inspirația. E o poezie a meditației, dacă vreți, didactice privind rosturile cuvântului și ale poeziei. (…) Sunt versuri epigramatice, multe dintre poeziile sale conțin cugetări și maxime, totul ca într-o amplă decantare de înțelesuri existențiale. Uneori e cerebral, ceea ce nu diminuează programului său de cunoaștere și autocunoaștere. Pentru că Ionuț Caragea e un artist al cuvântului, educat, cultivat, robind întru totul creației…” (Prof. univ. dr. Constantin Cubleșan în revista Boema, 2018)

„Ionuț Caragea este un poet adevărat, unul dintre cei care onorează România și literatura europeană. Poezia lui este o minunată călătorie a memoriei și a angajamentului. Toate temele pe care le scoate în evidență vizează marea chestiune a ființei în lume. A fost definit drept „un atlet al poeziei“. Într-adevăr, este un lucrător asiduu al cuvântului, cuvânt care, în poemele sale, devine energia vieții într-o lume închisă pe care poetul vrea s-o deschidă. Nu e o poezie de rutină, ci o poezie a profunzimii, care pătrunde în inima materiei și merge până la limita posibilului, oferind omului adevăratul sens al existenței. O estetică a angajamentului în imensitate, plecând de la un punct, patria sa proiectată în lume. În această antologie, Ionuț Caragea devine mai intim. El face o anchetă în liniștea iubirii, ca apoi să exclame ca un soldat al vorbei. Misterul femeii și misterul vieții se intersectează. Răul se risipește. Poezia înfăptuiește un miracol: deschide inima care iubește. (…) Cuvintele! Ionuț Caragea trăiește în « Casa cuvintelor », titlu magnific al unui poem din acest volum. El știe că « numai poetul știe câtă singurătate / este în casa cuvintelor sale ». Această casă este uzina lui în care produce aurul: acela care ne face să visăm.” (Acad. prof. univ. dr. Giovanni Dotoli în Revue européenne de recherches sur la poésie, Franța, Paris, 2018, fragment tradus de Amalia Achard)

„Nu cred să existe vreun echivalent pentru Ionuț Caragea, în ceea ce privește productivitatea creației – un campion al prolificității…, o figură marcantă a spațiului cultural din România, dar și din străinătate unde a fost premiat, iar opera sa a fost analizată de importanți critici și oameni de cultură. (…) Creația sa rămâne însă unitară și structurată pe poezia erotică, de meditație melancolică generată de energia biografică și exprimată într-un limbaj poetic amplu, accesibil, de acumulare sapiențială. (…) De remarcat că nu doar iubirea este tema dominantă a textelor, ci și angoasa pe care o generează acest sentiment, exprimată prin interogațiile consecutive, prin muntele de întrebări care se leagă de sufletul pereche numai azi, numai acum, în prezentul etern. Între a fi și a nu fi este locul poeziei, iar textul devine frontul de luptă al cuvintelor. (...) Poezia lui Ionuț Caragea, din nefericire mai cunoscută și mai apreciată în străinătate decât la noi, susținută de referințe critice de înaltă credibilitate, reprezintă vârful de creație al generației douămiiste, deși, în fapt, prin pasul făcut, poetul rămâne oarecum izolat de generația sa.” (Prof. Aureliu Goci în revista Reflex, 2019)

„Ionuț Caragea, lider al generației 2000, este plonjorul care pescuiește perlele sufletului său sau ale celorlalți… Nu rar se întâmplă să plonjeze în ape tulburi, pentru a descâlci adevărul. El nu-și abandonează niciodată, precum lașul, sarcina ce lasă urme…” (Prof. univ. dr. Constantin Frosin în revista ASLRQ, 2019, fragment tradus de Amalia Achard)

„Stăpân pe un limbaj nealterat, caracteristic românesc, cu un stil modern și incitant pe deplin constituit, Ionuț Caragea face parte din Generația Google – Facebook , iar demersul său literar are tangențe vizibile, în altă formă, cu creația și opera lui Mihai Eminescu, creatorul spațiului cultural românesc modern. Întâlnim aceeași aspirație spre claritate și echilibru în produsul muncii creatoare, măsură și ritm, dar mai presus de toate, o preocupare vizibilă de a armoniza consistența ideilor într-o excepție desăvârșită, un mesaj autentic și sensibil, suficient de a fi receptat.” (Ion V. Istrate în revista Luceafărul de seară, 2018)

„Poetul Ionuț Caragea creează la unison cu inima și cu mintea, într-o zidire sufletească a picăturii de ploaie și a palei de vânt, a razei de soare şi a "curcubeului zâmbitor", a "râului învolburat" și a speranței unui vis de iubire care, prin cântecul cuvintelor, invocă "dragostea", "grija de umbră" şi "copilăria"... Noi suntem siguri că toate victoriile lui Ionuț Caragea sunt importante nu numai pentru el, dar și pentru noi, fiindcă îndemnul profetic de a sta în casa cu ferestre închise, descifrând misterul unei lumi ignorate de mulți, poate fi salvarea pe care o căutăm cu toții.” (Elena Papadopol, în revista Luceafărul de seară, 2020)

„În locul lamentărilor despre pandemie, despre restricții și despre izolare, Ionuț Caragea trimite un mesaj prin care încearcă să-și înalțe cititorii spre Câmpiile Elizee, acolo unde domnește spiritul absolut și unde nu există „nici durere, nici întristare, nici suspin”. Poeziile acestea – care sunt și aforisme, și proză, și teatru, și eseu, adică un dialog total cu universul – ne dezvăluie un autor profund atașat de oameni, netemător de singurătate, care știe cum să „reaprindem singuri lumânarea”, cum să ne ridicăm din suferință în credință și cum să-l redescoperim și să-l preaslăvim pe Dumnezeu. Este reconfortant să vedem aceste mostre de înțelepciune, rostite armonios și sfios, ca o lacrimă ce se prelinge cătinel nu ca să stingă, ci ca să reaprindă valorile și virtuțile, aureolate de făclia speranței. Este bine să citim aceste versuri cu sufletul, ca să putem – cum ar vrea autorul – să pătrundem „frumusețea mânăstirilor din adâncuri”. Urmând îndemnul acesta nu vom deveni, probabil, peste noapte mai înțelepți, dar am putea fi mai buni.” (Acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop în volumul Infectat cu iubire, 2020)

„Versurile sale se nasc dintr-un soi de neliniște interioară, din stări lirice care se cer exprimate cu o anumită urgență. De regulă, aceste stări îmbracă forma unui limbaj direct, aproape oral, mizând pe o simplitate care te convinge și care te îndeamnă la căutare interioară. Nu vom găsi metafore complicate în versurile autorului, ci dorința unui dialog cu persoana iubită, cu sinele sau cu alter-ego-ul care, uneori, urcă trepte transcendentale. El se încheagă firesc, cititorul nu e dezamăgit, ia parte la descoperirile poetului ca și cum ar fi părtaș la o revelație sentimentală. (...) Volumul „Iubirea mea abisală" (Editura Fides, Iași, 2019), a cărui ediție în limba franceză, „Mon amour abyssal” (Editura Stellamaris, Brest), a fost recompensată în Franța cu premiul Francois-Victor Hugo, preia accepțiunea misticilor conform căreia iubirea abisală este o iubire intimă, infinită, profundă. A fi intim, infinit, profund și simplu în același timp, iată paradoxul unui poet pentru care poezia e un mod de a fi în lume.” (Prof. Adrian Popescu în revista Feed-Back, 2019)

„Aforismele lui Ionuț Caragea sunt esențiale în descoperirea adevărului fundamental. La el, această formă nu caută deloc efectul - ceea ce i-am putea reproșa uneori lui Cioran, care avea dificultăți în această privință, preferând uneori efectul în locul cauzei. Râzând de acesta din urmă, autorul, mult mai subtil, aspru, dar binevoitor, preferă zâmbetul pentru a ilustra felul în care adevărul proiectează, uneori, o umbră pe omul mult prea uman.” (Prof. univ. dr. Jean-Paul Gavard-Perret pe site-ul editurii Stellamaris și în revista Luceafărul de seară, 2018)

Scris în anul de început al pandemiei, noul volum de versuri semnat de Ionuț Caragea aprofundează temele dintotdeauna ale poeziei (viața, moartea, dragostea, singurătatea ș.a.), cu accent pe condiția umană. Retragerea forțată din lume, claustrarea între patru pereți și lipsa comunicării cu ceilalți au ca rezultat focalizarea pe sine ca singur supraviețuitor, prin scris, al apocalipsei...; salvarea de acolo vine, de la „poezia, adevărata poezie/ fără nici un fel de paradă de modă/ îmbrăcată doar în albul pur al hârtiei/ ca o mireasă așteptându-și/ adevăratul cititor” („Albul pur al hârtiei”). Cum „în fiecare poet sălășluiește un Iov”, poezia autentică se naște din suferință: „și rana din care/ poezia țâșnește/ și inundă hârtia,/ cine o sapă?” („Fântâna”). Poemele sunt adesea radiografii ale sinelui într-un univers poetic pe cale să se nască din „valurile de întuneric ale absenței”; în ipostază de căpitan „pe corabia/ cuvintelor fantomatice”, poetul se orientează în increat, în ceea ce preexistă formei poetice, doar după tainice mișcări cosmice: „o nenăscută stea/ mă ghidează/ pe bolta unui cer nenăscut” („Căpitan”). (...) Actul de creație include metempsihoza ori, câteodată, ritualurile șamanice necesare pentru descoperirea esenței ascunse a propriului eu... » (Valeria Manta-Tăicuţu, în revista Spaţii culturale, 2021)


„Multe dintre aforismele din carte ale lui Ionuț Caragea, făcând trecerea (deși nu sunt în linia întâi) spre poemele cuprinzătoare și fabuloase ale volumului, au înfățișarea unor fermecătoare haiku-uri. Francezul Roland Barthes, autorul Discursului amoros, numea haiku-ul, această rostire sibilinică și grațioasă, invenție probabil a doamnelor din înalta curte niponă sau a gheișelor, aceste hierodule misterioase, fără însă de truculența putanelor cunoscute, „o viziune fără comentariu”. Ca să glosăm pe marginea acestei spuse, lapidarele poeme de ceremonial sunt aidoma unor crestături efemere pe lumina de lună, bucle ușoare și mătăsoase ce se înfășoară pe o emoție, pe câte un frison tandru și despovărat, precum fluturele ieșit, încă nesbicit, din roua dimineții. Iată, despăturind cartea lui Caragea, această împachetare metaforică: „Lacrima, o cărare pe câmpul cu flori ofilite”. Și tot așa, această superbă rostire: „Tristețea, o salcie care plânge pe malul sângelui. Din ramurile ei, poetul își împletește cununa”. Veritabile poeme, aforismele lui Ionuț Caragea sunt metafore fulgurante: „Scânteia din care cuvântul se naște va arde cândva toate poemele. Va rămâne doar sentimentul, ca un vânt călătorind printre stele”. Unele dintre ele ar fi, fără exagerare, în spiritul lui Emil Cioran, magistrul imbatabil în contemporaneitate al speciei: „O lacrimă îngropată în inimă. Un cuvânt ce renaște când înfloresc stelele”; „Râul poartă și lacrima pietrei,,. Și mai ales: ,,Dumnezeu, ambasadorul lacrimii mele pe lângă inima ta”; „Învierea, un zbor ce trece peste toate căderile, prefăcându-se în lumină și-n cântec”; ,,Luciditatea, autosadism fără visul fericirii”. Și acestea, cu mesaj thanatic, însă fără de disperare: „Viața, o ceață ce se destramă la ivirea nesfârșitului vis”; „Sunt un cheag de cuvinte pe rana supremei absențe”; „Continuitate. Oasele mă vor povesti unui alt trup”. Unele aforisme sunt veritabile poeme, seducătoare prin rafinament: „Când vorbesc cu marea, e suficientă o lacrimă./Când vorbesc cu pământul, e suficientă o atingere./Când vorbesc cu cerul, e suficientă o respirație./Când vorbesc cu tine, e suficient că te privesc” și: „Poezia, lacrimă înflorită la marginea uitării”. Metafore subțiri, stilate, aceste haiku-uri infidele, aforisme într-un cristal metaforic, ocupă în marile poeme din volumul lui Ionuț Caragea stihul, strofa așa-zicând tradiționale, contingente manualului, închipuind în schimb discrete, tandre spectacole – ca să le numesc cumva – ideatico-lirice.” (A.I. Brumaru, în prefața volumului Infectat cu iubire, 2020)

„Ionuț Caragea este îndrăgostit de viață și mereu o înfrumusețează și o îmbogățește în iubire, o dorește transferată în viața veșnică, aceea de după cortină, unde adevărul primează, liniștește și înnobilează. Suntem siguri că Ionuț Caragea este plin de suflet și de aceea îl distribuie dezinteresat nouă prin toate paginile cărții. (…) Pentru aforistul Ionuț Caragea singurătatea și tăcerea sunt pline de metafore, hiperbole, parabole și alte figuri de stil ce pot naște poezia aforistică. Autorul păstorește cuvintele cu grijă și cu sfială pentru că le consideră ființe vii.” (Vasile Ponea în revista Caietele Columna, 2019)