Andreea Sîrca
« Prima pagină

 

 

Biografie

Mă numesc Sîrca Andreea-Claudia. Sunt născută pe 21 noiembrie 2002 şi locuiesc în Oradea.
 
Studiez la Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” din Oradea.
 
Cu ajutorul scrisului am realizat că e mult mai uşor să îmi exprim sentimentele. În plus, scrisul îmi aduce şi beneficii sociale, devenind un manifest al expresivităţii.
 
Am publicat în revista Şcolii Gimnaziale nr. 2, Bogei, în care am scris “Generaţia resemnării”.
 
Am participat la un singur concurs de literatură, de Dragobete, iar cu ajutorul rezultatului obţinut, locul I, am prins mai mult curaj în arta scrisului.
 
Am participat la olimpiade de română cu rezultate destul de mari.
 


DESPRE EL

Despre el n-am mai scris,
Oricum nu am uitat
N-am uitat nimic din ce s-a întâmplat
De-atunci când valul mi l-a luat
Într-o noapte când stelele ne priveau,
A plecat, stelele-mi vorbeau,
Am încercat sa înţeleg
Dar am rămas doar să culeg
Din amintiri pe care acuma le leg,
Să aibă sens în viaţa mea acum
Să fie ultima noapte cu scrum.

Tabloul lui va fi o artă pe veci,
Portretul lui, o creaţie de lemn
Totul pictat din el şi de el.
Rana adâncă, sufletu-mi dărâmă,
Pata imensă, ochii-mi desfrânează
Noaptea mă rog să fii cu mine aici,
E doar o iluzie, în care mă deschid.


O singură iubire vreau să trăiesc alături de tine!

Mi-ai dat speranţe, speranţe la care nu m-am aşteptat niciodată, în care eu credeam la nesfârşit. Ştii de ce? Deoarece singurătatea era singurul cuvânt care mă descria în acel moment, cu drag am lăsat oamenii dragi, cu drag l-am lăsat pe el, în oceanul de lacrimi mă scufundam atunci, zici că nu aveam putere să înot, nu avem putere să îmi revin şi să-mi spun “totul va fi bine”, mă întrebam mereu de ce doare atât de tare singurătatea? De ce nu e pe moment tot ceea ce ne răneşte? De ce suferim atât de mult? Atâtea întrebări pentru un simplu cuvânt: “singurătate”. Însă te-am întâlnit pe tine şi speranţele în mine au renăscut, m-am ţinut de un fir subţire în ultima perioadă de speranţă, însă nu s-a rupt, odată ce nu s-a rupt n-am renunţat la omul din mine, nu am renunţat deoarece tu eşti acela, uneori mă faci să aleg între mine şi tine, dar, tu eşti eu, acel fir m-a făcut să te iubesc mai mult, deoarece îl întăresc cu iubirea ta, iar acum ai făcut cel mai miraculos lucru şi am ajuns să ne iubim reciproc, acum tot ceea ce fac, e să te iubesc pe tine. Însă vreau să îţi mărturisesc anumite lucruri importante pentru mine. Să ştii că nu vreau să mă mint cu ideea că tu nu îţi vei da interesul pentru noi doi, nu vreau să te pierd din lucruri simple, vreau doar să ştii că vei fi mereu aici, dar probabil că trebuie să mă prefac că experimentez unele lucruri pentru prima oară, însă nu o fac, dar dacă te voi pierde, va fi prima oară când trăiesc vindecarea. Vreau să trăim iubirea noastră stând la geam, privind fiecare picătură de ploaie care se scurge pe geamul camerei noastre, vreau să pictez împreună cu tine iubirea pe care o trăim, vreau să-ţi ascult corpul când adormi, vreau ca sfârşitul acestei vieţi să ne prindă ţinându-ne de mână, pentru că datorită ţie mi-am dat seama că oamenii sunt rupţi în anumite bucăţi, iar bucăţile tale rupte îmi completează golurile. Te ador, privindu-te!


TU VEI FI EU

Vom copilări împreună! Copilăria în viaţa mea nu a intrat, ştii de ce? Deoarece viaţa mea a fost atât de complicată precum viaţa unui adult. Îmi vreau anii ăia înapoi, vreau ca tu să-mi readuci acei ani minunaţi şi să-i petrecem împreuna, chiar dacă va fi la un alt nivel, la o altă vârstă, noi vom fi fericiţi indiferent de situaţie. Vreau ca vânătăile tale să fie urme lăsate de buzele mele, vreau ca picăturile de sânge să picteze tablouri pe pereţi, să ştiu că totul este făcut din tine şi de tine! Suntem unul pentru altul! Iubirea noastră va crea un haos total în mintea noastră, ne vom simţi bine, ne vom spune poveşti, ne vom asculta gândurile şi ne vom privi reciproc în ochi pentru a ne da seama cât de multe sentimente se ascund înăuntrul nostru. Vreau ca iubirea noastră să nu se sfârşească niciodată, vreau ca noi să privim apusurile împreuna, vreau ca totul să-l împărtăşeşti cu mine. Vreau ca zâmbetele noastre să nu fie aruncate în stânga şi în dreapta pentru oameni de nimic, zâmbetul tău să fie zâmbetul meu, iar zâmbetul meu să fie zâmbetul tău! Vom trăi cea mai frumoasă iubire! Hai să fim unul pentru altul, vreau ca iubirea noastră să fie cea mai frumoasă, vreau să trăiesc pur şi simplu alături de tine, să stăm lângă fereastra camerei noastre să privim cerul. Când mă priveşti în ochi simt efectiv că mă topesc, ochii tăi îmi dau atâtea speranţe, speranţe la care nu se aşteaptă nimeni, iubirea noastră va fi legată pentru totdeauna, voi fi capabilă să te iert, voi fi capabilă să te iubesc pentru tot restul vieţii, te iubesc pentru că ştiu că e momentul perfect să o fac, ştiu că mereu va fi momentul perfect pentru iubirea noastră. Şi cu toate astea m-au întrebat ce este zâmbetul. Însă m-am prefăcut că zâmbesc şi le-am povestit că zâmbetul pentru mine e să te văd zâmbind şi că nu e doar când eşti cu mine, ci este întotdeauna pe buzele tale. Mă voi vindeca atunci când lumea va fi mai puţin prefăcută şi voi zâmbi cu adevărat şi din toată inima. Până atunci, zâmbiţi!


Vara... 29 iunie

Priveam cerul cum se umple de puzderia de nori... cerul plângea, sufletu-mi plângea, absurd nu-i aşa? Simţeam cum norii acoperă luna senzual. Tunetele îmi cântau, fulgerele luminau ferestrele pe care se scurgeau uşor picurii de ploaie, luminau praful noptierei. Fumam o ţigară în cinste vremii care mă completa. Crengile copacilor loveau adânc pervazul geamului, sunete ciudate, misterioase? nu, era un cântec care îmi completa golul straniu al sufletului, ploaia, aerul curat împerecheat cu fumul ţigării, mă iubeam în acel moment. Priveam cerul dincolo de oraşul în care mă aflam, totul era un cast în care mă regăseam, dar îţi simţeam inima cum bate lângă a mea, de aceea mă iubeam. Iubeam serile acelea când te simţeam aproape de mine, aproape de inima mea. Mă rugam vremii să nu înceteze niciodată din acest haos de care eram dependentă. Vremea mă completa, iar tu erai aici


Şi sunt momente...

Sunt momente în care efectiv ai vrea să dispari. Să dispari pentru o perioadă ca să nu mai vezi feţe triste, inimi rănite, suflete goale. Să simţi cum pluteşti în neantul cu inimi frânte şi tot să nu te dai bătut. Uneori, indiferent cu cine eşti, tot singur te simţi, alteori simţi că eşti împlinit când nu ai pe nimeni lângă tine. Ştii care e cel mai trist sentiment pe care l-am trăit? Să fii singur când toţi sunt lângă tine, să nu simţi prezenţa nimănui. Zâmbetele apar, pentru oricine, oricând, însă ce zâmbete numai tu ştii, lacrimile nu o să le poţi împărtăşi cu nimeni, până nu vei găsi persoana egală din toate punctele de vedere cu tine, de la sentimente până la gândire. Până atunci ce rămâne de iubit? Pentru mine rămâne doar un vast negru şi urât.


Un necunoscut pentru mine.

Hai să nu facem din dreptate o prioritate. Eu cu ea am fost ca şi clepsidra cu timpul. Ea a fost clepsidra, se putea întoarce la tine în orice moment, iar eu am fost timpul, odată ce a trecut, nu mai poţi să-l întorci. Ea te visează ca fiind al ei din nou, eu visez o viaţă fără tine. Tristă? Da, deoarece tu erai fericirea. În ochii tăi vedeam totul, când mă priveai vedeam un om fără defecte, un om care transforma o viaţă într-o singură clipă. Dar acum nu, totul s-a schimbat într-un coşmar. Lumea în scrum. Iubirea în dorinţă. Tu într-un necunoscut pentru mine: Văd lumea altfel, inima cere iubire, eu cer pace.


Să-ţi scriu...

Hai să-ţi intru sub piele să-ţi scriu poeme... Primul poem pe care ţi l-aş scrie ar fi acela că pentru mine nu s-a schimbat nimic. Lunile, săptămânile, numeroasele zile, trăim un vis nemernic care se leagă de iubirea noastră, acela că tentaţia ta va fi să te întorci înapoi şi vei învinge orgoliul. Însă... pagina istoriei noastre aşteaptă să fie controlată si continuată cu cele mai frumoase gânduri, cu cele mai frumoase momente, cu cea mai frumoasă iubire. Ai ajuns la concluzia că fiecare luptă pe care o pierzi va fi o victorie pentru tine, însă nu a fost. A fost o pierdere pe care o vei regreta enorm când vei întâlni un om care te va ignora la fel cum ai făcut şi cu mine.


Până la fundul acestui pahar...

Până la fundul acestui pahar, dragostea s-a spulberat. Dă-mi motive să stau, dă-mi motive să te iubesc din nou. Dă-mi motive să beau, să golesc paharul şi să plec în infinitul acestei lumi. Ne-am pierdut de mult în acel infinit ţinându-te de mână, însă acum, pentru prima oară voi merge de unul singur să uit tot. Iubeai serile în care ne priveam? sau iubeai serile în care mă răneai? Acum ajungem să ne înecăm amarul cu regrete, iar inima se sfâşie, devine scrum. Inima îmi zice să iert, tu mă alungi. Praful de pe inima mea s-a pus odată cu plecarea ta. Cine să-l mai îndepărteze? Sunt singur între miile de oameni, singur şi aştept acea zi în care inima va alege pe cine să iubesc.