Oglindă
    « Prima pagină

     

Ciob după ciob adun să întregesc
Imaginea ce-a prins a descompune
Preceptele din vechea dimensiune;
Oglinda, poartă către nefiresc.
 
Curbate umbre – roade de genune –
În taină împletesc şi despletesc
Străvechi năvoade. Strig, dar nu zăresc
Decât un zid... şi-un semn: Deşertăciune!     
                 
Atât de-adânc din noduri mă încheg,
Că rătăcit, pe propria mea scară,
Ard gând în gând cercând să înţeleg
 
Cât a rămas din mine în afară
Şi cât în golul dat să mă dezleg...
Şi-aşa mi-e dat pentru a câta oară?