fascinat de frumuseţea cuvântului
sufletul candelă arzând
în căuşul de miere al palmelor noastre
tâmpla universului dezleagă
tainele nopţii albe
sub parfumul măslinilor
mă urmăreşti cu coada ochiului
îmbrăcându-mă în şoaptele amurgului
zorii îmi îngroapă visele
îmi voi aşeza sufletul la marginea nopţii
încercând să desluşesc poteci către tine
uite aşa plecăm dintr-o iubire
ca din amurgurile toamnei
strivind sub tălpi
o patimă închipuită
deşertul împinge cerul
pierzând din vedere
înapoia pleoapelor
zbuciumul
hoinăream împreună prin viaţa ta
dar mai ales a mea
taină după taină
zburând unde lumina numai cîntă
călătoream într-o îmbrăţişare clară
te-apleci cu neîncredere
peste plutirea secundelor ce ard
de fascinaţie
că doar tu
ai pătruns dincolo de drumul meu închis
ne-am înscris într-o poveste
ai vrut am vrut
să fie doar...
totul s-a consumat într-o încleştare amară
fără învinşi şi învingători
sufletul tânjind după
noi
m-a părăsit nevoia de tine
e nefiresc şi goaznic
mă simt trădată de clipa care vine
se aud pe frăgezimea zăpezii
paşi
îţi vorbesc despre viaţă
alţii că ai fost blestemat de o iubită