clipele se
împleteau în vârful scărilor – melancolie
străjerii nopţii picurau din lumânări fuioare de lumină
înainte de sfârşitul zilei
pe coridoare neliniştiţii călători
purtau din veşnicie atâtea strigăte
din ecouri în ecouri
urcam pe scara memoriei
aducerile aminte
eram Noi
apoi eu
şi
numai tu
dincolo de ferestrele larg deschise cerul sângera
în hora nemuririi
goală se despletise noaptea
mi-am încetinit pasul la colţ de răspântie
în revărsat de zori când sună deşteptarea cu
sufletul pereche în germen de văpaie
eu te găsesc femeie
era el
apoi eu
şi numai NOI
pe drumul păsărilor
te voi recunoaşte după miresme
şi soare
te aştept în bătaia vântului
pârguindu-mi-se inima
va rodi