lumini zgâriate în
veşmânturi
coboară Bucegii
râuri adunate din sărutul norilor
pe buze petale de fluier aşează
erau
mărăcini cândva
înconjuraţi de bocetul pământului
neştiut de nimeni îşi citeşte chipul în desene ziditorul
în descântec
lung pictează ferestre spre vinul roşu
popas de cântec caişi
gutui pruni nuci...
văd prin rădăcini
umbra visătorului sfinţit de nostalgie
creator de ţară
din partea cealaltă a dealului picături
de cerneală apasă
memoria locului
cârduri de cocostârci inimi despletesc zborul
înserare
mi-a umezit ochiul conturul notelor
freamăt de muguri răsaduri
adânc înfipte în inima pământului pulsează
verdele multicolor
margini cu muchiile tăiate vertical
privesc adopţia ţinutului
tu el ea... şi noi
poem pătruns de tăcere
ţipăt de mâini melodia inimii iarba cântă p
o
e
n
a
r
i