De cireşar

În vechi potire astăzi nu mai stărui ca un străin de mine mă revărs cu bucurii cu fapte şi cu plâns în unda ta. Tu Dunăre mă-ngădui! Cum oare-ar fi să lenevesc o clipă să mă băltesc în rădăcini şi cioate o lotcă amarată sigur va socoate că am făcut de gânduri iar risipă. Şopteşte-a nouri şi răsare-a soare meleagul meu de-a pururea în curs cu dimineţi ce pleacă-nspre apus pe apă, trestii, sălcii şi culoare. Mai dă-mi o zi cu mirosuri de baltă Cerceii de cireşe roşii din urechi îi pun pe unda ta a joacă-n scaldă la ceasul când din slava stelei 'naltă în fumuri de argint ne risipim la mal de apă sub un cer sublim.