Acea plu
tă
prozatorului Nicolae Velea
« Prima pagin
ă
Pe deasupra realităţii o să treacă o plută
Ne-anunţase bătrânul armean inspirat
În aglomeraţia noastra grăbită, urâtă
Cine să plece urechea la sfat ?
Lanţuri de egoism ne strângeau, mişunam,
Erau mii de ţeluri de-astăzi de-atins.
Proorocea armeanul de-un an
În asprimi şi-n nădejdi tot mai stins.
La început câţiva gură-cască au stat
Acolo spre aurul bolţii-i salvarea
Le spunea bătrânul şi s-au pus pe-aşteptat
Ireala plută ce greşise marea.
Pe zi ce trecea aşteptau tot mai mulţi
Apăruse un zvon că-i acum, că-i pe cale
Se-amestecaseră ghitarişti şi mancurţi
Şi cu timpul tot felul de lepre sociale
Se-oprise o vreme oraşul, privea
Căngi şi harpoane cu dinţi pregătise
Frânghii puternice aşteptau
Să oprească pluta de a mai trece prin vise.
Geometrii calculau traiectorii diverse,
Inventatorii-aduceau tot felul de cuşti
Ca să prindă pluta, se jucaseră piese
Urmărite cel mai adesea de puşti.
Apoi dup-un timp, după socoteli
Au început să râdă de pluta promisă,
Negustorii de realitate au scornit daraveli
Alte scopuri în viaţă, altă miză.
Şi-a rămas singur proorocul armean
Noi ne lăfăiam pe lângă obiecte
Când şoptea : Vine pluta , desigur în van
Noi ne porţionam calităţi şi defecte.
Şi iat-o deasupra năpraznica plută
E mare cât noaptea, e noaptea, e antizi,
Bătrânul c-o bătaie de palme mută
O aduse jos şi-o opri.
Se uită împrejur, ne chemă cu iubire:
-Veniţi, este şansa şi e clipa solemnă!
Noi însă eram prinşi cu totul de Fire,
Iar purtarea noastră era nedemnă
Şi încet pluta cu bătrânul armean
Se duse spre bolta-aurie a salvării.
Obiectele de-aici se teşeau, parc-un geam
Le strivea în adâncul înstelat al mării