Haum, haum, haum!
« Prima pagină
înainte,
întotdeauna înainte
printre fulgere picăturile strălucesc a viaţă
mă încrunt străpungând tăcerea
omul împăcat cu sine urlă ca un tigru ucis
copilul a lovit cu toiagul de lemn
din inimă însă nu mai izvorăşte astăzi
decât praf...
 
*
 
am aruncat cărţile în colţul cel mai îndepărtat
printre pânze se scurg speranţele
o lume a barbarismului,
când forţa dispare apelăm la magie
fără să înţelegem că ar trebui
să întindem mâna în noi
şi să tragem...
 
*
 
atacaţi, în valuri!
sângele face bine la ten
să ne bronzăm la soare în timp ce măcelărim nevinovaţi,
să plecăm acasă cu un şirag de cranii lustruite atent...
iar în timp ce facem asta,
să nu uităm să ne căutăm totuşi sufletul
încă o dată
 
*
 
înfig în tine speranţa pentru că mi-e frică de oglinzi
unde eşti tu?
la capătul celălalt al trompetelor este argintul viu
plouă cu membre
capetele arată mai bine învârtindu-se în gol
şi poate că da, avem nevoie de puţină disciplină
să învăţăm să ne păstrăm calmul întotdeauna...
corăbii vor mai fi,
ideile măreţe sunt poleite cu aur
totuşi, unde eşti?
vreau să mă vezi în ultimul moment când fără nicio remuşcare,
voi urla după noi!