Înţelegerea asfaltului la CERN
« Prima pagină
cercurile sunt tot mai mici,
pe măsură ce avatarele se preling pe lângă teorii
construim maşini complicate, ego-uri din ce în ce mai mari
avem nevoie de un munte de electronică pentru a mirosi o floare
legenda robotică este împânzită de reguli
moartea naşte doar vidul
fugim de oglindă, zâmbim spre bulgării de gheaţă
astrologia respectă doar principiul nemuritorilor
fără nicio legătură
teoria scrijelită pe nisip urlă
vântul încearcă să se desprindă de valuri
ploaia alunecă adulmecând praful...
 
mi-e frică de tine
 
nu mai îmi spune nimic
iubirea mea nu poate fi măsurată în cuante,
de fapt iubirea nu poate fi explicată prin univers
pioni vor reveni scrâşnind la starea iniţială
 
oricât de mari vor fi domurile voastre
nu veţi reuşi să imitaţi vulturii
legăturile se vor rupe la un moment dat
şi totul va fi invadat de gaz
aşa cum dimineaţa, între ideologii
ceaţa străluceşte ademenitor
 
mi-e frică de tine oglindă
cioburile tale sunt împrăştiate pe un asfalt periculos
privesc imaginea mea amestecându-se cu turnurile înalte
 
totul mă duce cu gândul la Auschwitz,
doar că astăzi ardem ioni grei
în loc de oameni...